Vreau să vă duc în copilărie. Acolo unde mama de sărbătorile de iarnă, pregătea cornulețe cu gem de prune sau dulceață de trandafir. Vă mai amintiți cum erau?
Parcă și-acum o văd pe mama venind în odaia mea spunând: ’’Marina, nu vrei să facem niște cornișoare?’’ Anume așa le numea bunica, mama, așa le numesc și eu. Cornișoare cu dulceață. Uneori le mai adăugam și nucă zdrobită pentru a le îmbogăți gustul. Spărgeam nucile, le zdrobeam, apoi le amestecam cu dulceață. Între timp mama termina de făcut aluatul și-l punea la rece.
Deși acești biscuiți ies nemaipomenit de gustoși cu unt, tradițional, se fac cu untură de porc. Anume untura de porc e ingredientul care stă la baza unei texturi pufoase, crocante, de se topesc în gură de delicatețe.
Aceasta este rețeta mamei mele, cea care a sădit în mine dragostea pentru gastronomia tradițională, patrimoniul cultural și țară. Cea care gătește cu atâta pasiune și plăcere pentru toți cei care îi pășesc pragul casei.
Ingrediente pentru aluat
- 200 g unt moale
- 4 gălbenușuri de ou
- 100 g smântână
- 450 g făină
- extract de vanilie sau rom (opțional)
Ingrediente pentru umplutură
- 150 g gem la alegere
- 100 g nuci zdrobite
Metoda de lucru
Bate untul moale pâna se albește. Adaugă gălbenușurile, unul câte unul. Încorporează smântâna în compoziție, adaugă aroma de vanilie și cerne făina deasupra. Formează un aluat moale și uniform. Învelește-l într-o pungă și pune-l la frigider pentru unu, doua ore sau pâna se răcește complet. După ce aluatul s-a răcit, împarte-l în 8 părți egale și formează bile. Ia câte o bilă pe rând și întinde-o într-o foaie rotundă. Taie cercul în 8 triunghiuri egale. Pune umplutură în fiecare triunghi și formează cornulețele. Transferă-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Procedează la fel până termini toate bilele de aluat. Coace biscuiții la 175 C timp de 15-20 de minute, sau până s-au rumenit frumos. După ce i-ai scos din cuptor, tăvălește-i prin zahăr pudră și cheamă familia la masă.