Suntem în plin sezon de vară, iar piețele abundă în fructe, legume și verdețuri de sezon. E perioada mea cea mai preferată, pentru că am ocazia să mă bucur de bunătăți multicolore, atât în formă gătită, cât și proaspătă. Merg la piață de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta, unde interacționez cu cea mai mare plăcere cu cei care știu să crească mâncarea cu pasiune, conștienți față de mediu și sănătatea celor din jur.
Așa și găsesc răspunsul la întrebarea: ce mai gătesc săptămâna asta? Cel mai des îmi apare inspirația plimbându-mă printre rândurile amețitor de frumos mirositoare cu cozi de ceapă verde, lemongrass, ardei, dovlecei, roșii, păstăi, cireșe sau căpșuni. Mi-e foarte greu să mă întorc acasă cu torba pe jumătate goală, cumpăr de toate câte-un pic. Îmi place să susțin financiar oamenii care-și fac munca cu mândrie și demnitate. De-aș putea să vă redau măcar puțin din frumusețea cuvintelor cu care-mi povestește vânzătorul de roșii despre sistemul de irigare pe care l-a gândit singur, sau despre metodologia permaculturii pe care o implementează pe teritoriul fermei sale. Învăț atât de multe lucruri de la ei care-mi oferă o stare de bine, confort, încredere și care întăresc relația noastră. Dintr-o dată nu mai suntem vânzător-cumpărător, ci un soi de amici: Heeey, nu te-am văzut de săptămâna trecută, ce-ai mai făcut nou?
Și apoi realizez cât de important este și cât bine aduce pe suflet acest contact omenesc, acest schimb de emoții, energii și iubire. Mă întorc acasă plină de emoții frumoase, mai ușoară și mai încrezută că există oameni buni. Iar cel mai important, acești oameni sunt foarte aproape de noi, trebuie doar să le dăm voie să se manifeste și să-i susținem atunci când o fac bine.
Cu ocazia asta, mă împart cu voi cu această rețetă chic, simplă și atât de ușor de făcut. Vă provoc să mergeți la piață, sau poate în propria grădină, să vă inspirați din aroma și frumusețea culorilor, să vă puneți șorțul de bucătărie și să dați frâu imaginației. Spor la treabă!
Ingrediente pentru baza tartei
(o tava rotundă de 20-25 cm)
- 220 g făină
- 125 g unt rece (din congelator)
- 1 ou
- un vîrf de sare
Metoda de lucru
În bolul unui robot de bucătărie, punem făina, sarea și untul rece tăiat cubulețe. Prin pulsații, tocăm compoziția până devine de consistența nisipului ud. Adăugăm oul și mai amestecăm până obținem un aluat. Îl transferăm pe o hârtie de copt sau folie de plastic, îl învelim bine și-l dăm la frigider pentru 30 de minute. După ce timpul de odihnă a expirat, întindem aluatul într-un cerc rotund, cu grosimea de aproximativ 0,5 mm. Transferăm aluatul în tavă și tăiem cu ajutorul unui cuțit, excesul de aluat de pe margini. Punem tava în congelator pentru 10-15 minute. Între timp, pre-încălzim cuptorul la 190 C. Coacem baza tartei cu o greutate pe mijloc timp de 10 minute, apoi scoatem greutatea și o mai lăsăm la cuptor pentru încă 5 minute.
Notă: Atunci când pregătim o tartă care va conține o umplutură umedă, este bine să pre-coacem baza tartei, astfel evităm să obținem un rezultat umed, sau crud. Ca greutate, puteți folosi fasole, mazăre sau orez de exemplu. Eu folosesc orez pentru că arde cel mai greu (în comparație cu fasolea), nu emite miros și poate fi folosit de foarte multe ori. După ce s-a răcit (în cazul meu orezul), îl păstrez într-un borcan închis cu capac.
Ingrediente pentru umplutură
- 450 g brânză de vaci (am folosit cottage cheese)
- 150 g cașcaval tare la alegere (parmigiano, pecorino, gruyere etc;)
- 2 ouă
- 1 linguriță ierburi mediteraneene sau mărar verde
- sare după gust
- piper negru după gust
- 50 g roșii deshidratate (opțional)
- 2-3 roșii proaspete tăiate felii
- verdeață pentru decor
- sare de mare pentru servit (am folosit fulgi de sare Maldon)
Metoda de lucru
Într-o farfurie încăpătoare, punem toate ingredientele enumerate mai sus și amestecăm bine. Verificăm de sare, dar ținem cont de cașcavalurile tari folosite, s-ar putea să nu avem nevoie deloc. Scoatem baza tartei din cuptor și turnăm umplutura, o distribuim uniform și decorăm cu roșii proaspete. Întoarcem tarta la cuptor și o mai lăsăm la 190 C pentru 60 de minute, sau până s-a rumenit frumos.
La final decorăm tarta cu verdeață la dorință, presărăm fulgi de sare de mare și o servim caldă.