De multe ori am o poftă intensă pentru ceva dulce, crocant, dar să conțină și fructe. Apoi mă lovește gândul: trebuie să fac o galetă. Ingredientele sunt întotdeauna la îndemână, dar și metoda de pregătire este foarte simplă, deci cam tot ce trebuie să fac este să pregătesc aluatul. Îmi place să folosesc mere sau pere, dar în timpul verii prefer un amestec de caiși și piersici, sau fructe de pădure. Aceeași rețetă și metodă pe care o descriu mai jos, poate fi folosită pentru a face o baza de tartă, dar cel mai des o fac în formă de galetă, așa că ai opțiunea să alegi!

Crema de migdale, numită și frangipane în franceză, este opțională, dar iese excelență pură dacă o adaugi. Nu uita că fructele pe care le vei folosi, trebuie să fie dulci și bine coapte.

Fie ca această rețetă să te inspire și să aducă bucurie în familia ta!

Pentru aluatul dulce ⁣

  • 150 g făină⁣
  • 1 lingură zahăr⁣
  • un vârf de sare⁣
  • 115 g unt rece, tăiat cuburi
  • 3 linguri apă rece

Metoda de lucru


⁣Pentru a face aluatul, poți folosi un robot de bucătărie sau chiar bolul unui mixer. Combină toate ingredientele uscate, apoi adaugă untul rece tăiat cubulețe și combină până se apropie de consistența unui nisip umed. Adaugă apa rece și încorporează până când aluatul devine neted. Invelește-l ermetic și pune-l la frigider până este gata de utilizare.⁣

Pentru crema de migdale ⁣

  • 185 g făină de migdale⁣
  • 150 g zahăr⁣
  • un vârf de sare⁣
  • 2 ouă⁣
  • extract de vanilie sau migdale⁣
  • 30 g unt topit⁣

Metoda de lucru

Pentru a face crema, poți folosi un mixer, un robot de bucătărie sau o poți face manual. Combină ingredientele uscate. Adaugă ouăle unul câte unul și apoi extractul de vanilie/migdale. Finalizează prin omogenizarea în compoziție a untului topit. Textura finală trebuie să fie moale și pufoasă.⁣

Vei mai avea nevoie de:

  • 4-5 pere mari

Metoda de asamblare


Pentru a asambla galeta, întinde aluatul direct pe o bucată de hârtie de copt, în formă rotundă de aproximativ 33 cm în diametru și aproximativ 3 mm grosime. Întinde crema de migdale pe mijloc, lăsând puțin spațiu pe partea exterioară. Aranjează elegant perele feliate deasupra cremei, apoi închide capetele. Opțional, poți unge aluatul cu un ou bătut și să presari cu puțin zahăr. Coace galeta în cuptorul preîncălzit la 425 F/215 C timp de 20-30 minute, sau până se rumenește frumos. Lasă galeta la răcit înainte de feliere și servire!