Pain Perdu - din franceză, pâine pierdută. Această expresie, dar și modalitate de a găti pâinea mai veche de câteva zile, vine de pe vremurile când mâncarea mai greu ajungea în coșul de gunoi, iar pentru a evita acest lucru, i se dădea o nouă viață prin împrospătarea ei într-un amestec de lapte și ouă.
Cu siguranță mai mulți dintre noi primeam acest fel de mâncare la micul dejun în copilărie. Maică-mea îi spunea pâine prăjită în ou și era întotdeauna sărată, contrar francezilor care o pregătesc îndulcită și îmbogățită cu o păstaie de vanilie. Americanii au preluat și ei această tradiție, înlocuind păstaia de vanilie cu scorțișoară rasă. Indiferent de cum o pregătești, e o modalitate bună de a refolosi pâinea care rămâne și nu se mai mănâncă.
Deci pentru a pregăti Pain Perdu, fie folosești pâinea pe care deja o ai în casă, fie folosești pâine de tip Brioche, așa cum îmi place mie să fac de cele mai dese ori. Acest tip de pâine, datorită texturii sale mai poroase, absoarbe lichidele mai ușor, obținând ca rezultat un French Toast bogat la gust, moale pe interior și crocant la exterior.
Cum să pregătești Brioche acasă, vezi rețeta și metoda de lucru aici.
Ingrediente necesare pentru 1 porție | 2 felii de pâine
- 2 ouă
- 100 ml lapte
- 50 ml frișcă
- 30 g zahăr (opțional)
- 1 păstaie de vanilie
- unt pentru uns tigaia
Metoda de lucru
Taie felii de pâine de aproximativ 2 cm grosime. Într-o farfurie, amestecă împreună ouăle, laptele, frișca, zahărul și semințele de la păstaia de vanilie. La foc mic spre mediu, preîncălzește o tigaie. Aruncă o bucățică de unt în tigaie și întinde-o bine pe toată suprafața.
Ia o felie de pâine și las-o să se înmoaie în compoziția de ou cu lapte pentru 15-20 de secunde pe fiecare latură, apoi transfer-o în tigaia încinsă, până se rumenește frumos. Procedează la fel cu felia de pâine rămasă.
Servește Pain Perdu alături de gemul sau siropul tău preferat, fructe proaspete, cremă de mascarpone sau orice altceva iubești tu.