Am renunțat la gluten de câteva săptămâni bune, iar de atunci continui să găsesc alternative gustoase și sănătoase deserturilor mele preferate.
De această dată, vin la voi cu o rețetă deloc complicată și pe larg folosită în bucătăriile francezilor. Clătitele cu făină de hrișcă nu sunt o mare noutate, fiind consumate pe larg în regiunea Bretagne, Franța, în special în partea de vest.
De exemplu renumita galette de sarrasin, este o clătită tradițională pe bază de hrișcă, dar care este servită în formă sărată, umplută cu șuncă, ouă poșate și cașcaval topit. Desigur francezii nu s-au oprit doar aici, iar improvizațiile culinare au dus spre crearea variilor umpluturi, atât sărate, cât și dulci și spre bucuria tuturor și fără gluten.
Hrișca este o alternativă extrem de benefică și sănătoasă, cu aport nutritiv de proteine, fibre și antioxidanți.
Pentru foile de clătite
-
240 g făină de hrișcă
-
un vârf de sare
-
4 ouă
-
450 g lapte de vacă
-
30 g unt topit și răcit
-
aproximativ-230 g apă
-
50 g unt topit pentru uns tigaia
Pentru toppingul de caise/ 2 porții
- 60 g unt
- 60 g zahăr brun
- 4 caise tăiate în jumătăți
Metoda de lucru
Într-un vas încăpător, sparge ouăle, adaugă laptele și amestecă cu un țel până se omogenizează compoziția. În două ture, adaugă deasupra făina de hrișcă și sarea, amestecînd de fiecare dată pentru a evita cocoloașele. La final adaugă untul topit și răcit. Amestecă vasul cu un prosop de bucătărie și pune-l la frigider pentru 1 oră, sau cel mai bine peste noapte.
Vei observa că timpul de odihnă va schimba substanțial structura compoziției. Inițial, aluatul de clătite va fi extrem de lichid, ca ulerior să devină ferm și rezistent la mișcările circulare din timpul amestecatului.
Pentru a subția compoziția de clătite, adaugă din cele 230 g de apă rezervată, puțin cîte puțin, și amestecă până obții consistența dorită. Nu adăuga toată apa deodată, ci treptat, pe măsură ce aluatul iar devine dens.
Preîncălzește tigaia și unge-o cu unt topit. Pune un polonic de aluat în tigaia fierbinte și gătește clătitele 1-2 minute pe fiecare parte.
Pentru a pregăti toppingul de caise, topește untul în tigaia fierbinte. Adaugă zahărul și amestecă până se topește în întregime. Adaugă jumătățile de caise și călește-le la foc mare timp de 2-3 minute.
Aranjează 2-3 clătite pe farfurie, toarnă sosul caramelizat și cîteva bucăți de caise deasupra și servește imediat.