Un chec de sezon, dulce și parfumat, care îți dă senzație de bine și confort. Este atât de gustos că se mănâncă într-o clipă, felie după felie. Checul poate fi făcut atât cu suc de portocale, cât și cu suc de lămâie, pentru toți iubitorii de dulce-acrișor. Pentru pregătire, vei avea nevoie de cele mai simple ingrediente pe care le găsești în bucătăria ta, iar pentru decor, vei folosi frișcă bătută cu aromă de vanilie.

Dacă eventual te gândești să încerci și varianta cu lămâie, atunci îți recomand să înlocuiești frișca bătută cu bezea italiană, mariajul perfect între dulce-acrișor. Vezi rețeta de bezea aici.

Ingrediente pentru chec

  • 180 g făină
  • 3 ouă
  • 200 g zahăr
  • 100 g smântână
  • 50 g unt topit și răcit
  • 5 g praf de copt
  • un vârf bicarbonat de soda
  • un vârf de sare
  • coaja rasă de la o portocală mică

Ingrediente pentru sirop

  • 200 ml suc de portocale (sucul stors de la 2 portocale)
  • 50 g zahăr
  • 1 linguriță amidon de porumb

Ingrediente pentru decor

  • 150-200 ml frișcă
  • 10-15 g zahăr (sau după gust)
  • 1 linguriță pastă de vanilie

Metoda de lucru

Într-un vas încăpător, bate ouăle și zahărul până compoziția se albește și se dublează în volum. Adaugă smântâna, coaja rasă de portocală și omogenizează totul bine. Separat cerne făina împreună cu agenții de creștere și sarea. Adaugă ingredientele uscate peste cele umede, amestecă delicat cu mișcări ușoare de jos în sus. Adaugă untul topit și transferă compoziția obținută într-un vas de copt tapetată cu hârtie de copt. Eu am folosit o tavă dreptunghiulară de mărimea 10*20 cm. Pune tava în cuptorul preîncălzit la 190 C, pentru 20-25 de minute, sau până s-a rumenit frumos.

Între timp pregătește siropul de portocale. Într-o oală mică, amestecă zahărul și amidonul de porumb. Puțin câte puțin, adaugă sucul de portocale amestecând continuu, până obții o consistență omogenă, fără cocoloașe. La foc mic, fierbe siropul 1-2 minute. Când checul este gata dar încă fierbinte, găurește-l pe toată suprafața cu ajutorul unei scobitori, apoi toarnă încet deasupra, siropul aburind. Lasă checul să se răcească complet înainte să îl scoți din tavă. Checul poate fi servit doar atunci când s-a răcit complet. Pentru crema de frișcă bătută, amestecă ingredientele împreună până obții un nouraș pufos. Decorează checul și adună-i pe cei dragi la masă. Poftă bună!