Rețeta checului cu cireșe am primit-o de la mama. Era prăjitura cel mai des pregătită în familia noastră, atât în perioada de vară, cu cireșe sau vișine proaspete, cât și în perioada rece, cu vișine conservate.

Se face extrem de simplu, iar rezultatul final, o bunătate. E o prăjitură umedă și moale pe interior, datorită cantităților generoase de unt și smântână, în raport cu făina. Mama nu cântărea niciodată cireșele pentru chec, avea grijă să pună suficiente cât să o acopere pe toată suprafața, dar avea grijă nici să nu exagereze.

Opțional, le pudra și tăvălea într-o lingură de făină. Acest lucru nu permite scufundarea lor la fundul tavei, dar nu e mare lucru dacă chiar se întîmplă.

Ingrediente

  • 3 ouă mari (sau 4 mici) la temp. camerei
  • 250 g zahăr
  • 200 g smântână la temp. camerei
  • 200 g unt topit și răcit
  • 8 g bicarbonat de sodiu (1 linguriță)
  • 10 g suc de lămâie sau 1 lingură oțet de mere
  • 2 g praf de copt (o jumătate de linguriță)
  • Coajă rasă de la 1 lămâie
  • 200 g făină
  • Un vârf de sare
  • Cireșe sau vișine (proaspete sau conservate)

Metoda de lucru

La foc mic, topește untul. Lasă-l să se răcească până ajunge la temperatura camerei.

În vasul unui mixer, bate ouăle împreună cu zahărul, până se fac spumă. Adaugă smântâna, apoi untul topit și răcit. Amestecă bicarbonatul de sodiu cu sucul de lămâie sau oțet și adaugă-le peste compoziția umedă. La final încorporează coaja de lămâie și făina cernută împreună cu sarea și praful de copt.

Transferă compoziția într-o tavă adâncă tapetată cu hârtie de copt. Aranjează vișinele pe toată suprafața prăjiturii. Dă tava în cuptorul preîncălzit la 180 C, pentru 45-60 de minute, sau până prăjitura s-a rumenit frumos și trece de testul scobitorii.